numele ți-l scriam pe-o frunză de salcâm
atunci când nici măcar nu-l știam
dar te priveam să-l pot intui
treceai privind către transparentele ploi
care se transformau în curcubee înainte să atingă țărâna
o lume despre care eu credeam că-i o întâmplare scornită
pusă între coperțile roz să dea bine la visare
și nu-i vina nimănui că de pe-acolo cei care
te-au căutat să-ți afle numele
au rătăcit drumul înapoi

sorbeam tăcerea amestecată cu parfum
și amețeam gustând nectarul care ți se scutura de pe umeri
în praful acela aproape te puteam numi
dar nu îndrăzneam

așa alegeam să mai trăiesc încă o zi
de câte ori silueta ta aluneca peste granitul care-mi părea
o piatră topită și moale
sub pașii pe care-i număram înainte să-i pășești
o numărătoare inversă fără rost
pentru cel condamnat pe viață să te afle
și care sub un salcâm
socotește frunzele rămase
iar pe cele căzute îți scrie numele
pe care nici măcar nu-l știe
dar privește cum frunzele salcâmului mor împreună
și cum de pe ele ți se scutură numele