le-au pocnit muguri de aripi peștilor pitiți sub pietrele amorțite
și-au scos la vedere mărgele argintii

au fost de ajuns un zâmbet de soare
și câteva brazde desenate pe cer de pe care
stau să cadă exfoliate
culorile tulburi ale norilor
care au hibernat în pielea rece de șarpe cosmic

se topesc rășini
pe scoarțele aspre ale ramurilor
aplecate a rugă
spre buza pământului
în miros de cetină
și din seva lor
care a început să curgă
lăstarii se înalță în filigrane
verzi tremurânde
spre ochiul de lună târzie

un ghiocel sfios își scutură fracul
de care s-au prins frunze putrezite
și pozează într-un personaj misterios
mai ales că pe seară
are întâlnire sub o ferigă
cu vecina lăcrămioară

peste toate se scutură vântul
de parcă l-ar trece un fior
din aducerile aminte
de pe vremea când a stat înțepenit
ca nu cumva
să strice dansul fulgilor de nea