ca un voal de mătase se-așază
lin și pare o mângâiere
pe umeri
o petală care emană mirosul clipei
va deveni o apăsare
atunci când toate florile pomului se vor scutura
și se vor așeza peste tine
în straturi
vreme să le porți nu mai este

ea nu poartă haine din iută
și-n urma sa rămâne parfumul eternității

în pânzele aspre sunt înfășurate trupurile nefolositoare
de pe care și-a luat mătăsurile
peste ele și-a lăsat umbrele
așa afli că celor neînsuflețiți nu le vei găsi umbrele sub ei
deasupra lor
acestea le soarbe lumina

pe calea veșniciei
trupul golit de sine a devenit umbra umbrei