din seara aceea când a nins prima oară
peste primul nostru sărut
aș fi păstrat fulgul de zăpadă care ți s-a topit pe pleoapă
să-mi spună despre tot ce ai simțit
dar el s-a strecurat printre gene
și-a făcut cuib printre lacrimi

de atunci trăim departe de gânduri
până uităm de ele
într-un soi de lumi paralele se întâmplă
întâlnirile noastre între două vieți și
o dragoste rotundă
unde avem timpul fixat de un punct și noi în el
producând explozia ce-ar fi să țină universul întreg
în jurul nostru până va obosi de la atâta învârteală
și-ar lăsa locul altuia care va veni cu timpul său
să o ia de la capăt

așa am trăi noi ziua cârtiței
ca doi oameni invizibili pentru ochiul zeului timp
am ieși din casă ținându-ne de mână
chicotind
că iar l-am păcălit
ar crede că suntem mereu alții până când
zeul dragostei ne va trăda
și va da în vileag jocul nostru