au aprins oamenii foc mare
și-au dansat în jurul lui și-au lăsat tăciunii
să le fie momeală stelelor
și stelele se lăsau ademenite în hora prinsă
a da de veste despre zestrea ce-a primit-o pământul
și pământul se tremura sub cenușa încinsă
privind cum
treceau prin jar ursitoarele și puneau semn de cărbune
pe fruntea îngerilor cu aripi albe
doi dăruiți să doarmă în leagăn de nuiele
acoperiți cu mătase

dormi a grijă risipită
în ulcior prins-am izvor
setea-ți fie ostoită
somn ușor, pui
somn ușor

pe-o candelă și-a stăpânit zborul
un fluture cu aripi negre
de alții neștiut, de nimeni admirat
și-a trăit noaptea lipsită de culoare
bucurându-se de fiecare clipă în care
el și aerul
s-au contopit până când
împreună cu focul au devenit
un amestec perfect
între nevăzut și-o moarte sublimă

în drumul lor către casă
stelele au luat cu ele
un înger cu aripile albe