te-ai ghemuit să poți prinde mângâierea toată

tăcerea își face loc între două expirații
invadând partea din tine care doar mai șoptea
acum taci și știi
strigătele există oricum
cele care nu se mai aud
sunt doar un cumul de gânduri nerostite

uneori stai pe o turlă
îți pare că acolo ești deasupra
să te privească de sus n-au cum
îți lași picioarele s-atârne peste margine
și mijești
pui talpa peste toți cei care mișună
precum Gulliver
doar că nu poți prinde în fantezie
și corbul care croncăne ironic

între tine și orizont tăcerea ta
și pofta lui să-ți ciugulească ochii

haina pe care o porți este țesută dintr-un singur fir
și ghemul se deșiră și este tot mai mic
sub ea te afli gol departe de văzul lumii
doar uneori câte o căpușă se strecoară
de sângele-ți pietros se leapădă repede
pe locul mușcat crește o floare singuratică
în fiecare loc alta

te întrebi dacă din firul rămas
poți să faci un mic ocol
unii îi spun amânare tu îi spui aventură