ard în tine mocnit
stropite cu ape sărate nu prind vâlvătaie
te bucuri că îți rămâne și ție oxigen
dar în fumul negru și des te sufoci

așchii se rup din tine și întrețin focul
simți mirosul de suferință tăcută
trosnetele sunt înghițite
de cenușa care îți rămâne în urmă

te vor spăla ploile
atunci când vei renunța să te mai ții în brațe
prin ruptele ape te vei strecura
în pântecul în care vei învăța să mori

te-acoperi cu placenta care
ți-a fost și prima și ultima mângâiere
să-ți fie pansament arselor răni
din ultima bucată de lemn nu ceri o cruce

te rogi să fie pusă pe foc