cei care-au ațipit pe lespezi visează-n

doi ori poate chiar mai mulți dar

împreună să mai fie măcar

o clipă s-ar dărui și nu

doar atât ar putea primi cel care

plânge și-n somn când pâlpâie

lumina îmbracă chipurile și le

desparte o lume de alta dar

nu uita că de sub piatra rece

au plecat printre stele își poartă

zborul sufletelor nu-i bătaie de

aripi cresc pe îngeri până nu-i

uitarea este ultima moarte de care

se teme și îngerul alb și îngerul negru