atingi vâna pământului
scăpată pe-o palmă de piatră
din care a răsărit un fir ca o limbă
ce-ar vrea să guste din buza cerului
asculți șoaptele care vibrează
într-o umezeală de parcă
ar fi o sudoare pe fruntea stâncii
în care sapă
gândurile adâncului
vezi cum aromele clocotesc
în pieptul pădurii
- broboadă peste creștetul locului-
apoi se înalță
într-o perdea de vapori
deasupra vulturilor care
se prefac în nori
așa îți găsești poezia
și te întrebi dacă este un delir
ori este visul creatorului
iar tu
doar un neuron
al cărui rost este visarea