în fiecare piatră e semnul pustiului
și un gol în care a fost apă
în fiecare
o piatră atârnă
purtând în ea setea de ceva
și un arbore
care ar fi crescut mai mult
dacă nu ar fi rătăcit rădăcinile
în stropul de nimic
crezând că îl poate sorbi
ori poate că
doar masca de praf cleios
a sufocat prefacerea fibrei lemnoase
înspre pădure
și a rocilor vână spre stânca sădită
deasupra izvoarelor
poate că așa ajunge să spună
despre ce nu a fost vreodată
gândind adâncul din sine
omul
în a sa nemărginită uimire