pe balansoarul vieții, la un capăt eu, dincolo-i Moartea
între noi stă Dumnezeu
în glumă dau cu ea de pământ
și fug să mă zbengui cu dracii fără de vină
- ai grijă, nu pleca departe, imediat își revine!

pe sub frunze, pe sub ram
zboară-o rândunică
amândoi copii eram
morții n-aveam frică

lângă balansoar, Moartea mișcă, ochiul ei mă caută
Dumnezeu adună frunzele de castani
aș mai sta deoparte, dar Ea are chef de joacă
e rândul meu să mă înalț
- să te ții bine, are o poftă nebună să te-arunce spre Soare!

cântec drag de apă lină
țin copiii lângă mine
le dau hrană și lumină
moartea n-are cum să vină

acesta-i saltul din colb până la nori și înapoi
genunchii poartă pe ei semnele juliturilor
unde s-apleacă Dumnezeu acolo-i țărâna
și un gust de ploaie mă îndeamnă să pun stop jocului
- umblă fără grabă, o vreme va fi ocupată!