salcia aceasta nu va mai fi
când vei scrie despre ea
așteptând melcul
și furnicile care au rămas fără cărarea spre cer
despre el să ne spui cum este să te naști și să trăiești într-o cochilie
despre ele
cum este să trăieși
fără să știi cine este cel de lângă tine

dâra melcului nu va mai sângera argintiu
furnicile vor fi învățat demult să sape pământul
când se va transforma fiecare poem într-un cânt
pietrele ți-or spune de ce le place să țopăie când le arunci
au prins gustul zborului și mângâie apa așa cum fac libelulele

ciupește și tu un pic din fiecare seară
în cercuri-cercuri să se piardă urma peștelui care se zbate
în tine să uiți că
pe acest mal nu mai poți să respiri

locul acesta nu va mai fi
când vei ajunge la izvoare