Trecutul nu este o alegere. Nu-l pui în colț, sub pat, pe sub haine în dulap. Nu-i o treanță să îl arunci neglijent, nu e un șantajist care te are la mână. Nu se ține scai de tine ca o datorie neonorată, nu este o obligație. Este un drept pe care ți l-ai lăsat moștenire ca pe o amprentă genetică. Şi chiar dacă îl ascunzi de ochii lumii, prin căprui este și un pic de verde, un punct care poate fi o povară, de care vrei să te lepezi, dar el nu te abandonează dincolo de râu, în locul unde scapi de orice, într-o groapă în care ai lăsat să putrezească nisipul pe care îl găseşti, uneori, dimineața prin așternut, la o distanță și ceva mai mult de un vis.