Pașii mei răsunând pe drumul nesfârșit al existenței, neîncetat merg. Prin labirintul vieții, nu am hartă, nici busolă, doar instinctual să descifrez codul tăcerii. Fluturi în căutarea luminii, întrebările mele se ridică răspunsurile sunt adesea ascunse în umbra nevăzutului. O voce mai clară decât orice cuvânt rostit și în tăcerea ei, găsesc adevărurile pe care le căutam. Fiecare noapte este urmată de zori, îmi arată că fiecare sfârșit este un nou început, două fețe ale aceleiași monede și lumina și întunericul. Așa că merg mai departe, cu inima deschisă și mintea atentă, și că liniștea va fi întotdeauna acolo pentru a-mi răspunde la întrebările fără glas, știind că fiecare pas este o parte …din dansul meu cu Universul!

ora tăcerii –
ninși de atâta floare
pășește ușor