Am iubit-o de dinainte de a mă naște. Nu e nevoie de viață ca să simți iubirea în formele ei cele mai intense. Stăteam acolo, entitate nebănuită și neglijabilă, încă neom și o iubeam, era doar a mea. Nu-i știam numele, povestea, limba, poziționarea pe pământ dar vai, cât o iubeam! Iubirea a fost puterea care a început să mă facă mai întâi să pulsez ca o stea în formare, apoi norocul de a mă înfiripa în ea m-a făcut să prind formă, să am inimă, membre și personalitate. Când am ieșit în realitate am văzut-o și am atins-o, am mirosit-o și am prețuit-o, mi-am simțit de nenumărate ori inima cum stă să-mi explodeze de mândrie că sunt al ei și apoi, călătorind, am văzut că nu e alta mai bună, mai frumoasă și mai iubitoare. Da, zilnic sunt conștient de asta și zilnic mă simt cel mai privilegiat om că ea m-a născut, m-a modelat și mi-a umplut viitorul de emoții simple și de intensitate în tot ce fac. Așa era mama mea! Născută într-un 1 decembrie, era atât de specială încât România, geloasă că n-o iubesc și pe ea la fel, și-a schimbat Ziua Națională într-un târziu ca să o iubesc și pe la fel.