aştept zădarnic să mă sune
copii la interfon să le deschid
să vină şi la mine cu colindul...
în coşuleţul din nuiele
i-aştept cu struguri mere şi gutui
şi câte un bacşiş de câţiva lei
să-i mulţumesc precum făceau ai mei
copiilor de-atunci...

e-al treilea ceas de întuneric şi nimic
degeaba trag cu ochiul prin vizor
de telefon legaţi copiii-s azi cu ochii
doar unii mai învaţă-un obicei
sperând c-or să se vadă la televizor
hei hei vedete...

dar ăsta este timpul lor aşa că eu
înghit nodul care îl simt în gât zicând
copilul care-am fost e încă viu în mine
şi dacă-s moş fac un pustiu de bine
şi îl îndemn să plece pe afară că-i ajunul
şi la întoarcere să-mi cânte ca pe vremuri
cu patimă în pragul uşii un colind...