motto: „detonarea a fost acum trei secunde. / sunt milenii de atunci.” - pxl pxl pxl

Te-ai gândit vreodată? Fiecare clipă banală e un nod unde cronos (timpul-ceas) cronometrează, kairos (timpul-trăire) decide, iar „plasticitatea” îngăduie re-modelarea experienței în funcție de cum o trăim. Toată arhitectura acestui conținut pleacă de la ideea că trăim simultan în ambele regimuri, dar nu le conștientizăm decât atunci când se ciocnesc. Dacă înțelegem nodul, putem negocia mai conștient raportul cu tehnologia, memoria și șocurile zilnice. Putem crea poduri între limbaje teoretice și senzații imediate. Nu există abstracțiuni. Te invit să traversezi fără teamă...

În „pxl pxl pxl” există o secvență împrumutată ca motto în această circumstanță. Comprimă termodinamica timpului descrisă de Julian Barbour, unde instanțele temporale sunt „N-ows” discrete. Poemul experimentează/implementează un chrono-glitch – explozia inițială nu se consumă. Reverberează în fiecare „tic-tac-tic” al insectelor, transformând clipa într-un mileniu cu geometrie fractală.

Este aici o sintagmă de entropie afectivă? Acumularea de micro-implozii emoționale care alterează percepția timpului ca un JPEG progresiv încărcat în buclă?

Rămâne de văzut...