Se zice că nimic nu e întâmplător cu excepția întâmplării însăși. Întâmplarea nu este importantă în sine, dar înțelesul ei ia forma unui nou început de viață. Fără busolă, fără hărți și fără stele merg pe firul unui gând prins în mrejele unei întâmplări de la capătul nordic al lumii. Miezul pădurii suedeze mă cheamă precum ceva ce-mi aparține. Acolo totul devine frunziș de conifere și întindere de ape: un verde în care nu se surpă onoarea, o apă ce frânge și rotunjește liniile iubirii. Suedia e țara unde ești sărutat de înțelegerea iubirii pentru culorile cu o acustică specială: verde și albastru. Să fie la fel de importantă semnificația galbenului de pe stindard?
Într-un statut de realitate, insectele imită mersul pe loc al morților, al vikingilor. Până și ochiul mort al naturii locurilor se întorce pe partea cealaltă, precum o monedă și sângerează de bunăvoie, bucurându-se. Și tot ceea ce mi se pare despărțit nu se desparte mai tare, ci se unește în exteriorul ființării. Suedia e formată din locuri și locuiri unde totul stă lipit. Doar pentru că exiști aproape de unul dintre poli, înțelesurile neclintite sunt îngropate pe jumătate în zăpadă. Pe cealaltă jumătate suflă vântul, te alintă vara polară, te înalță premiul Nobel. Reconstituind apusul iernii scandinave, observi că nu e un sfârșit irevocabil; este asemeni femeii frumoase conștientă de tristețea îmbătrânirii și care nu vrea să renunțe, ci să mai exploateze timpul. Spiritul se odihnește în această atmosferă: văzutele sunt așezate în liniște pe hârtie, iar desenul albatrosului baltic trece spre nevăzute...
Trăiesc ca si cum m-aș întoarce în lume din nenumărate locuri pentru a petrece trei luni între oameni. Dar altfel e cu omul. Suedezul e direct , si totuși tainic; ascunde acel "ceva" care pare atât de cunoscut și de aceea atât de greu de identificat. Scaunul harului suedez e ocupat de mirosul de femeie blondă. Le recunoști clopotele de diamant, primejdiile și ispitele de-a stânga și de-a dreapta fiecărui drum. Adeseori, dintr-un viciu de asociere, sunt aici și acolo, respirându-mi absența în punctul fix al emancipării suedezei. Nu acceptă ca un bărbat să-i sărute mâna, să-i deschidă ușa, iar dacă simte că e neglijată de soț are alternative: divorțul fără echivoc și ieșirile la petreceri.
În Suedia cu greu îți faci prieteni. Am trecut prin mai multe grupuri de suedezi și am rămas un marginal în fiecare dintre ele. Dacă nu știi să cauți cu suedezii stelele în băutură, nu ești agreat! Numai o parte a mea este comună cu ei (și asta numai când sunt treji): seriozitatea în muncă și spiritul de organizare al vieții. Un străin este privit cu o curiozitate ce ascunde o poftă nedumerită, și nu știi ce ești în mintea lor – un posibil gay sau un spion? În general, există o răceală din partea chipurilor cu zâmbete rătăcitoare și cu aer de superioritate. Tradiția lor se bazează pe principiul că tăcerea este suma cuvintelor trebuincioase. La tăcere se ajunge prin ignorarea iminentă a iernilor grele, moraliste; orașele dominate de case de lemn (vopsite în albastru sau maron) sunt contaminate de coasta liniștii depline a suedezului. Nimic nu te întâmpină, decât singurătatea cu oasele ei moi.
Bunele anihilează relele când te transpui în clipele trăirii suedeze: plimbările câinilor de rasă, jogging-ul, nenumăratele zile oficiale libere etc. Curățenia, grija pentru bătrâni și punctualitatea te fac să-ți iubești ritmul și să stai cu mâna pe începutul tău. Poți acționa din dragoste de muncă și fără teama de hoți și de lipsa pâinii de mâine. Și cum lucrurile bine aranjate dispar cu oamenii locurilor, mă retrag și tac…
Mi s-a întâmplat să câștig o bursă de cercetare (a omului și a naturii). Mult timp după ce m-am trezit din întâmplare trebuia să știu unde mă aflu. Și eram tocmai în capătul lumii. De setea bucuriei gândului, întâmplarea nu poate fi o îmbrățișare nudă; ea ne îmbogățește. Dragă întâmplare în scandinavii, oriunde ai fi, îți aparțin cu fiecare chemare!