Nu vreau să- nșir cuvinte care dor,
Dar viața mi-a adus alături, oameni cu aripile frânte.
Adevărat izvor de gesturi tandre, căldură și durere.
In lumea lor eu am intrat demult, de mică, alături de-al meu frate.
El m-a-nvățat prin felul lui de-a fi că toți suntem la fel, de-aceeași parte.
Am înțeles că toți luptăm în lumea asta să supraviețuim.
Noi cu mai mult, ei cu puțin, cu aripi frânte și vise spulberate.
Dar ei sunt cei puternici, ei ce pot să-nvingă boli, să miște trupul mort,
Să-și folosească gândul, forța și mai ales iubirea
Și,peste toate acestea, ne- alină și pe noi!
Am câștigat prietenii și–am dezvelit în trupuri amorțite, nemișcate,
Suflete mari, idei și gânduri atât de-adevărate!
Ei sunt proiecții dure-ntr-un viitor mai clar, ce-aduce în lumină, întreagă, neputința
De- a accepta o limită respinsă cu teamă- ncrâncenare.
Dar totul se întoarce– ntr-o secundă, clipă a sorții nemiloase
Cu toți aceia care, se cred stăpânii lumii, uitând că-n tot și toate există Dumnezeu .