drumurile se încolăceau ca niște șerpi în jurul destinelor noastre
aveam aceeași destinație
tu făceai câte un ocol printre spaimele tale
te așteptam oricât
treceau anotimpurile ca niște herghelii de cai roșii
nu mai număram nenorocul
îți lăsam întotdeauna un semn pe care să-l citești cândva
tu aflai mult prea târziu sau mult prea devreme
niciodată nu știam cine suntem cu adevărat

ceea ce-ți spun acum e doar istorie și e lipsită de orice logică a faptelor. toate acestea se desfășurau sub orbirea noastră cea de toate zilele. singurul lucru pe care-l știam pe atunci ar fi trebuit să ne ajungă pentru a ne continua unul în celălalt.