degetele întârzie
refuză să atingă o coardă
brusc o lumină se aprinde într-o fereastră
și, în sfârșit, când totul a fost spus
mă pregăteam s-amestec timpul
știam din bătrâni deși n-aveam curaj
că unele lumini nu rezistă
se transformă-n tăcere în străfunduri verzi
cochetează cu literele rămase libere

da, dragul meu,
există un punct în centrul alb
un ultim punct de plecare
de unde ne putem alege amintirile
ajută-mă să trec de această penumbră
m-am rătăcit ca într-o fotografie
o copie a unui original pierdut în visare
totul îmi vorbește despre prezența primilor pași

tu aplecat peste umbrele mele
auzi tic-tacul picăturilor neîntrerupt
până și bătaia vântului, frigul care se naște în mine
ascultă, acum știu, toamna agonizează în alte întoarceri
eu sunt doar un copil, inventând fabrici de speranțe
nasc câte o lume în fiecare lacrimă
tresar când dimineața împarte obiectele-n două
pun câte un semn la început de gând
intru în alt timp cu tine de mână