singurătatea își taie unghiile violete
nu e decât un clown părăsit de iubită
pe marginea unei clipe imprecise
moartea își ascute coasa de streșinile copacilor
prin fereastra mată a vieții cerul plumburiu își varsă lumina
asfixiind întâmplările cenușii ale firii
lăptoase macerări ale existenței
în vidul căreia oamenii-păsări zboară peltic
zâmbetele sunt rănile fericirii
spitalele vând cărți cu povești pentru nevrotici
și foșnetul dureros al umbrei pe ziduri
se lăbărțează ca vuietul unui taifun nevăzut

fiecare zi e o eroare de sistem a nopții
fără ecranul albastru al însingurării