El și Ela îți vorbesc șoptit despre cartea ta de poeme. În loc de prefață, și-au închipuit câteva fire de iubire în versuri despre cum ești tu când simți fără a pretinde. Fiindcă tu, Mădălina, tu scrii numai dinspre dragoste spre nesfârșirea ei. Ce poveste în iarnă...




Livia și Lucian râd în zăpezile timpului, fac din cuvinte bulgări sclipitori și îți amintesc de culorile roz ale copilăriei. Nu știu unde începe dragostea, însă ei știu să ți-o cânte la un pian fără amintiri negre, în clipe de alb. Ascultă-i, e ca și cum nesfârșitul îți surâde și azi, dintr-o fotografie în sepia, nemișcată...





Să nu mă întrebi cine este El. Este Cel care a înțeles că dinspre dragoste nu se plânge, nu se tace, nu se scrie, nu se sting lumânări, nu se lasă copilul în taină. Dinspre dragoste se înalță fire de vis, când pământul își adoarme cuvintele.


El, Ela, Livia și Lucian sunt povestași pentru ziua nașterii tale. Ferice ție! Și copilului cu ochii căprui.


15 decembrie 2005, Cer-București-Giurgiu-Iași-Cer