Naivitatea aceasta e provocatoare. E destul să le dai un nume, ceva, un mic indiciu și ei te vor crede că exiști. Le spui orice. Le poți fi frate, iubit sau călău. Te vor crede oricum. Se vor înfășura în povestea ta ca niște copii în capotul prea lung al mamei și vor defila așa prin existențele lor adevărate dar sterpe.Vor simți că ești acolo cu numele și fotografia ta ca să le certifici gloria de a nu fi fost uitați. Au treburi importante. Sunt măcelarii propriilor dorinți pe care le tranșează în carcasele neputinței. Nu vor ști de unde le vin orgasmele și strălucirea abia perceptibilă în oglinda din baie a doua zi dimineața. Nu vor ști că nu există amăgirea, mirajul, ci doar provocarea. Și până la urmă aceasta e o stare atât de vie încât până și tu te vei convinge că ești obositor de prezent în masturbarea continuă a spiritului tău incontinent.