Serioasă și plăpîndă,
incercată dur de viață..
nici frumoasă nici urîtă,
dar cu sufletul pe față,
mă privește tandru mama..
mama care ți-a dat viață.
Nici prea veselă, nici tristă,
liniștit mă cercetează..
tot sperînd că eu sunt fata
ce pe fiul ei salvează..
de himere și de haos,
de o viață vicioasă.
Chipul i se-nsuflețește,
deodată..și visează,
pentru el și pentru mine
o frumoasă ipostază.
O ascult cu jale-n suflet,
cum castele construiește
făr-a ține cont de fiul,
ce prin lipsă năruiește..
o întreagă împărăție
cu mult drag și chin creată,
de o mamă îndrăzneață..
si o fata mult prea slabă,
pentru a clădi iar zidul
ce-l dărîmi, piatră cu piatră..
Și-atunci, făr-a avea curajul
de a omorî speranța
revenită-n ochii mamei,
radiindu-i toată fața,
tace și ascultă tristă..
planuri mari de viitor,
ce-o obligă să promită
că va fi de ajutor,
că va insista cu forța
să te facă fericit..
oricum fata nu contează,
dacă puiu-i mulțumit.
Sunt colacul de salvare
in frumoșii ochi ai mamei,
mult prea dragă, mult prea tristă,
n-aș putea s-o las în lacrimi..
inecată și rănită.
Sunt colacul de salvare..
Să fii mamă, fericită!