Iubita mea,
Ce aberantă-i ușa
Stupidei morți
Care mi te-a răpit...
Prin cimitir
Zdrobit
In brațe port păpușa
Luminii tale
Ce adânc m-a prăbușit...

Iubita mea,
Te-ai aruncat in moarte
Lăsându-mă
Pustiu și fără sens...
Iubita mea,
Eu mie imi sunt departe
Hoinar fără de drum
Prin univers...

Iubita mea,
Si muntele si marea
Mă hohotesc
In plans nesabuit
Iubita mea,
In mine depărtarea
Se intinde de la plus
La minus infinit...

Iubita mea,
Vazduh și lut si ușa
Trântită intre noi ca ghilotină
Si eu năuc
In brațe cu păpușa
Sunt cerșetorul orb
Prin hăuri de lumină
Și printre stele
Umbră de haiduc...

Iubita mea,
Pe strune de chitară
In galsul meu
Ce te-a cântat plângând
De tine și de mine
Stau stelele sa moară
Pe țarmul gol
Pustiu, înalt - adanc...



Nu am pretentia ca mai sus e vorba de poezie, e doar durerea pe care am simtit-o la crunta veste a morti Gabrielei Seicaru, poate voi reveni cand ma voi simti in stare pe acest text...