azi era să plouă, dar nu a plouat. mă gândesc că tu ai un tablou cu o iarnă pe mare ascuns după ușa din baie. cred că că l-ai uitat acolo după ce s-a uscat. și eu aș fi vrut să merg la mare acum. niciodată n-am văzut marea iarna. e încă un vis. mi-am imaginat mereu că voi merge la mare în iarna în care voi ști că mor. dacă mă chemai acum aș fi mers călcând pe firul unei predestinări. ar fi fost ca și cum m-ai fi chemat în moarte. aș fi fost de o fericire ciudată și deplină ca un tuberculos care în ultimele clipe începe să respire dintr-odată foarte ușor. cuprinsă de o exaltare stranie aș fi lăsat vântul usturător să mă biciuiască . apoi te-aș fi privit ca dintr-un tablou pe care l-ai uitat după ușa din baie. puțin șters de la abur. poate încă neterminat. doar tu ai fi știut că ți-a fost totuși prea frig ca să-l termini. erai prea obosit ca să-l termini. și era prea întuneric. ziua se târa fără identitate și tu nu o puteai cuprinde în cuvinte. nici în culoare. totuși marea ți se zbătea sub o ploaie de iarnă dintr-o pânză aburită. ochiul meu ar fi rămas nefiresc de albastru în colțul de jos deschizându-se în mijlocul numelui tău semnat în alb. resemnat în alb.
oricum, azi nu ar fi existat fără toate acesteA.