cu remarcile acre
când mă îmbrăcam în fustă
și firele fugeau prea des la ciorap

cu uși trântite
că vâjâia aspiratorul
în somnul lui milenar

cu disprețul
ca zâmbeam la fulgi
și la lună

cu aruncatul cămașii
albastre
mereu necălcată la timp

cu râsul absent
când drojdia nu sporea
cozonacul în aragazul-vatră

cu repoșul că am îndrăznit
să nasc fată
și, tupeu, îmi seamănă

cu mirosul de nepăsare
și sticlele
mereu goale și cu dop

cu tăcerea laminată
de la capătul vorbelor mele
ieșite la soare

cu telecomanda zdrobită
că sufar cu Ally McBeal
și-l ignor pe Adrian-Mutu-Minune

cu telemeaua făcând coajă
că am luat-o prea udă
și ciobanii-s hoți.

De ieri
atât de obișnuită
m-am pus pe explicat,
întind piciorul în somn
să ating.
Aștept,
sunt o femeie normală.