Cel numit Diavol de oameni, cel care și spune Diavolul și nu crede in Diavol.Cel care zâmbește și are trupul puternic. Pielea închisa, mult păr, cearcane și putere.
Îsi spune Diavolul, este cald, este aproape și mă gândesc că mi poate face rău.
Trebuie să inchid ușa și să intru. Vorbește putin și îmi mângâie parul, îmi săruta fruntea, obrajii și buzele. Îmi sărută umerii, mă cutremur.
Lumânarile de pe masă sfârie și eu simt flacările in piept cum mă ard. Mă las purtată ca intr-un descântec cald, trist, mă calmez.
Tot Universul este in jurul meu, lucrurile iși pierd valoarea și cel numit Diavol îmi spune că este un Dumnezeu.
El știe ce simt,știe că râvnesc la puterea lui, știe ca-l urasc și ca mi-e teama.
Ma doare trupul lui lipit de al meu, mă ard ochii lui, mă apasă aerul pe care-l respiră, mă amețește fiecare cuvânt rostit în șoaptă.
Lumânările pâlpie și sfârie. Mi-e somn, mi-e din ce in ce mai puțină teamă. El tace. Mi-e cald deși cerceafurile sunt reci. Mai visez, mai deschid ochii. Perna este moale. Lumânarile mă linistesc.