Ca un blestem se ține gara asta-nzăpezită tot la drum
peron după peron ca o distanță închipuită doar prin semne
fără motiv bărbatul tău pe front iubind postum
o altă nuntă ultima pesemne

te văd prin poze lunecând ca-ntr-o-vacanță singură
și împărțită pe din două
o jumătate ca și când ar vrea și nu
cealaltă parcă neînchipuind o casă altfel nouă

prin calendare argintul și metalul celălalt
aleargă ceasurile îndoliate șchiopătând
o umbră pune umbra mare spre înalt
lumina nopții în felii pe masa ta departe stând

Eu cu zăpada asta nu mă-mpac
tăcerea pietrei nu se află trăitor
numai secunda o îmbrac
de parcă singur o învăț să mor

ca un blestem se ține gara asta-nzăpezită tot la drum
peron după peron ca o distanță închipuită doar prin semne
fără motiv bărbatul tău pe front iubind postum
pornește în pețit o nuntă de securi prin lemne

eu cu zăpada asta nu mă-mpac deloc eu știu
numai tăcerea o îmbrac grăbit și pe aproape
de parcă singur o învăț să mor nepământiu
tăcerea ta pe-a mea să o dezgroape.


Oradea 11.02.2006
în casa daneiluiștefan