cheamă-mă doar când nu poți simți aerul. nu capăt sens între respirații, locul meu este în stern. încerc să sculptez încă o inimă, să nu mori în timpul vieții mele. aș mânia oare îngerii, aș încălca porunci de-aș zidi în mine timp pentru tine?

amestec lumile doar, căutând seve din care să-ți picur când dormi, să mi te trezești ca după o îmbăiere în lapte de licornă. nu pot încă să îți port capul în palme, mi-e pământ ochiul, mi-e întuneric văzul.

scriu când îmi amintești că ai trupul întreg. scriu când îți simt ducerea. scriu când nu ești decât pentru mine.

acum nu. nu știu dacă o poezie fără lumină îmi poate aminti iar câtă neputință îmi taie drumul de la ruga mea la a șaptea ta întâmplare.

rămân cu genunchii vineți. coapsele au fire de iarbă în loc de vene. să te ascund aș vrea, să nu mi te ia cosașul. să treacă pe alte pământuri. să mă mai lase trăindu-te un timp.