M-am hotărît să-mi cumpăr altă mașină. Dar primul pas este să scap de asta pe care o am acum, o Dacie din 79. Am discutat și eu cu prietenii, 500 de euro, cît ceream pe ea li se părea un preț nerealist, așa că m-am gîndit că dacă mi se oferă 350 pot s-o dau și cu 300. „Cu banii ăștia oricum găsești una mai nouă afară, cine să-ți cumpere jaful”? mă încuraja cineva, nu dau nume.
Să vinzi o mașină, mai ales o mașină veche cum este a mea, presupune să parcurgi niște etape absolut necesare și costisitoare. Să vedem:
- în primul rînd, sîntem la început de an, trebuie să-i fac asigurare plus rovignetă, altfel nu mă pot deplasa cu ea la tîrg, pe șoselele patriei. Aproximativ 2 milioane, adică 57 de euro.
- 350.000 spălatul mașinii (nu pot s-o duc murdară la vînzare, nu?) – 10 euro
- trebuie să pun benzină de 1 milion, să umplu bidonașul cu lichid pentru șters parbrizul, un deodorant și două ștergătoare de parbriz noi (numai lamelele de cauciuc). Cumpărătorul e atent la amănunte. Asta face cam 65 de auro. Dau cu puțin spray și pe praguri să acopăr rugina. 150.000, adică 4 euro.
- să dau un anunț pe postul local TV și la ziar. Un milion jumătate adică 43 de euro.
- nu am rezervă, adică n-o pot vinde cu asta pe care o am acum, e talpă. Un cauciuc second hand mă duce la 400.000 cel puțin, adică 13 euro.
- nu am nici trusă medicală și nici extinctor. Triunghiuri reflectorizante am modelul vechi, mă amendează dacă mă prinde cu ele. Scurt, 35 euro.
- un drum la tîrg la București sau Pitești mai presupune să-mi iau de acasă niște sandvișuri și cafea plus cît m-o costa acolo taxa. Să zicem 5 euro cu totul.
Mai adaug 200.000 biletul la întoarcere și taxiul pînă acasă 6 euro. N-am mai pus costul actelor. Nu știu cît face, dar sper să le achite cumpărătorul sau măcar juma-juma. Să zicem 20 euro. Pe urmă trebuie să bem și adălmașul, nu? Că așa se obișnuiește. O să iau trei beri la halbă, partea mea (ceva îmi spune că celălalt este un chirnog dacă își cumpără mașină d’asta). 50.000, adică 1,5 euro. Și biletul de metrou, 0,5 euro. Total 260 euro.
Mi-ar mai rămîne 40. Trei garoafe nevestei, că tot e ziua femeii, trei euro, rămîn 37. Acum pot sta cu fruntea sus, îmi pot permite să-mi invit soția în oraș la un restaurant, oricum ea plătește de obicei. Dar cum știu că mă refuză („Altă treabă n-am? Uite cum stau rufele murdare în coș, nici n-am apucat să gătesc, du-te singur, dar să nu vii tîrziu”) îmi sun doi prieteni de pe mobil (0,30 euro) și ne ducem să bem ceva. Oricum, obiceiul este să bem 44 pahare, și cum am încheiat o afacere ar trebui să fac cinste. Nu mai calculez.
Desigur, mai am opțiunea să n-o vînd, să renunț la afacere. În cazul ăsta e mai dificil, eu tot mi-am programat o ieșire cu prietenii, dar asta înseamnă să-i solicit soției finanțare. Și mi-e jenă, mai ales că nu i-am luat nimic de ziua ei. Ah, era să uit. I-am luat 100.000 lei (27 euro) din geantă, de dimineață, pînă să se trezească. Benzina costă, nu? și o Dacie din 79 consumă al naibii.