Iarna nu mai trece, pentru a schimba tema de pe 360 si sa imi pun si eu un avatar care sa nu includa fular si ghete de iarna ; timpul nu se opreste, pentru a sterge lacrimile de pe obrajii celor care sufera si sa le pun in mana in loc de arme, flori ; inima nu mai asculta, pentru a lasa loc si ratiunii sa mai spuna ceva ; fericirea nu mai sta, pentru a sterge toate ranile trecute. Bunele se grabesc, relele zabovesc, se amesteca toate in ceea ce numim viata si uneori suntem recunoscatori ca traim, alteori ingrati, vesnic nemultumiti si in cautare de mai mult – de parca «mai mult« ar exista.

Degetele nu mai cunosc tastele si totusi se regasesc intr-o combinatie bizara pe o pagina web, pentru a spune «nu stiu ce«, «nu stiu cui« si clar «nu stiu de ce«. Cate o lacrima pentru durerea tuturor celor apropiati mie, si un zambet tot pentru ei…castiga, in runda finala, lacrimi adunate in siroi si nu le-am pus pe ale mele. Balanta negativa, nici macar pe 0 and it makes u wonder. Inchizi ochii in speranta k se opresc o data si picaturile de sare, uiti de zambet si te afunzi intr-o nemiscare cu doua scopuri : sa uiti si sa scapi. Suna telefonul, bate la usa, vine mama, tipa vecinul de la trei, latra cainele de la parter, bocane vecinul de la patru, se tranteste usa, se deschide geamul, deschizi ochii resemnat. Nothing ever changes, always stays the same, seems to last for ages, english summer rain (Placebo-English summer rain).