o lumină moale prelingându-se
pe pragul bătătorit de atâtea umbre
în inima lui
bătăile pașilor a mii de soldați
mărșăluind spre nevăzute bătălii

aici vântul își trage sufletul
nori clipind îi contemplă somnul
bântuit de nealinate animale verzui
ca gândurile unui prieten trădat

oameni purtându-și demnitatea în lese aurite
hrănind păsări venite din continente cu nume
fără vocale fără însemnătate precisă
trec ca reptilele în lumina cenușie a fiecărui amurg

prea strâmt acest loc pentru confesiuni
copiii strălucesc în soarele amiezii ca un
chihlimbar rătăcit la subsuoara unui arbore trist

sunt umbre pe care le cunoști din oglinzi
lumea ezită să le numească de teamă
că va trebui să-și hrănească iluziile
obișnuite să pozeze în paradisuri

zilele se divid în celule atemporale
în acest colț amintind de Itaca
unde prinți cu nume de nimeni știute
caută în zadar Penelope țesând