nuntașul român a trecut pe aici
vă zic vouă
umbla desculț
prin trupul său căutând
pământul care trebuie lucrat
pământul în care crește floarea soarelui
ispitind omul bun
cu urma de foc a unui echilibru
fragil
și cuvântul s-a ivit din vârfurile degetelor
la ora de vârf
oare ce semn dezleagă la aer
lupii singuratici
apropiați îndeajuns de atâta liniște
pipăind forme șoptite
când nopțile smulg din rădăcini lacrima
ce știe numărul desăvârșiților
travaliu extenuant
ploaia stârnește deodată mai multe semne
să-și poată croi un imperiu
dar malul mușcă din ea
până la bucurie
trupul simte nevoia de salt către el însuși
pentru asta am ales
pentru asta ne-am întărit
nu pentru veșnicie vine o zi
când trebuie să te desprinzi de contur
și atunci străpungi pânzele
te bucuri de pădurea necunoscută
dana s-a născut altfel
dintr-o atingere cu mâinile pâlnie
conștientă că în cer există omul ce nu ține la miracol
coborâtor în anotimpuri
până dincolo de subțirimea scrisului
dezlegător la tămăduire
apoi nu mai cunoaștem timpul
această prăbușire în sens
ne dăm la o margine
obișnuiți să ascultăm
e mai mult decât nimic
mai mult decât un capăt de lume