Din adâncuri prea înalte în adâncuri mă cobor
Ca să vad Nemuritorii, eu fiind nemuritor.
Vă-ntrebați de al meu nume și nu știți de unde vin?
Eu sunt Iuda din Înalturi, iar prin voi eu sunt Divin.

Ați văzut Nemuritorii?
Acei oameni ce nu mor...
Cum nu mor nicicând fiorii
Primului adânc amor?

Cum? Nu știți ce-i veșnicia?
Ce înseamna "a fi" mereu?
Veșnicia lumii este viața-n om
Și moarte-n zeu.

Ce dreptate-avea Zamolxis când spunea că viața-i chin...
Caci un Zeu trăiește-n clipă și prin clipă e Divin.
Iar voi oameni nașteți oameni și prin ei încă trăiți
Și prin ură și trădare continuați prin ei să fiți.

Vă-ntrebați de ce sunt veșnic?
Voi nu m-ați lăsat să mor!
Prin mizeria din voi
Încă sunt vieții dator.

Sfânt e omul care moare și în voi se naște ZEU,
Căci el naște-n voi iubirea și speranța de Mereu.
Un mereu țesut din clipe dulci, clipe de-amor
Un mereu în care liniștit aștept să mor.

Vă-ntrebați de ce prin ură este Iuda un DIVIN?
Nu cumva Iubirea însăși e sub ramura de spin?
Și sub ură e iubire, este clipa ce renaște
Să vă curețe de chinul și necazul ce vă paște?