chiar de este un păcat
ce greu se iartă
adeseori,
urăsc oglinzile și oglindirea lor
ce-mi marginește cu minciună-
veche dantelă
universul rece, gol
arată chipul cunoscut
cu gură păcătoasă
privirea-mi verde ades stropită
cu dor de-ntors acasă,
dar sufletul cicatrizat și hâd
contorsionat și ars
de veghe
nemernica, nu-l vede
oglinda ipocrită și perversă!
doar visul dintâi mi-a ramas
atentat la nemurire
în care te tot pierd și regăsesc
inimitabilă pereche!