mereu diminețile
vagi și exfoliate de sensuri
mâini ruginite
priviri leșioase
fața umflată de loviturile nopților
patul își strânge lemnul în jurul meu
ca un pumn de copil nemilos

spațiile s-au închis
fermoarele și-au strâns ecartamentul în piele
ca niște fete bătrâne coapsele aburind a dorință

tai lumea
prin interstiții obscure
pe trotuare băltește un trecut unsuros
trec palma pe ochi într-un gest de delete

așa se mai șterg părți din tine

prin stații tremură umbréle
așteptări de oameni ploioși
eu miros a câine tandru și ud
cu moartea picurându-mi în oase