nimeni nu se îndreaptă spre cimitirul acesta.
semințele nu au dat lujeri. rădăcinile
s-au împietrit în adânc sub case. în praguri
mere golite de viermi. și zidurile
abia se mai țin. satul întreg e o gură de babă
știrbă.

crucile intră încet în pământ. tot mai scunde
și el tot mai moale. o mlaștină. înghite în silă
ca un șarpe străvechi fosforescent uneori sub lună.
în mâzga fără oase sunt toate. povești urmași
ce au uitat să vină și un baron lăsat fără femeie
demult într-o fâneață.

nimeni nu țipă în cimitirul acesta.
e o liniște grea ca o femeie de patruzeci.
o liniște doritoare de plozi. în turla bisericii
clopotul stă de aproape un veac de când viespii
l-au astupat cu miere de spin și ultimul sfânt
s-a spânzurat de el în șireturi.

singura înălțare e a ciorilor. și singurul pas
e al meu. și singura umbră
e a sperietoarei din zdrențele fostului lan.
își sapă în singurul colț încă uscat
adăpostul de veci. și nimeni nu plânge
în cimitirul acesta.

nimeni
nu va
învia
de aici.
____
Copyright Adela Setti