Ochii ii plang, dupa ce, nu stie, i-au plans si ieri, aaa
da, isi aduce aminte!
Maine e´ zi de sarbatoare, la fel ca ieri, nici azi nu ninge! A nins mai demult cand era ea mica, si tata venea cu o punga, punga de un leu, de la munca! In punga era bucuria sarbatorii, o portocala, portocala de craciun, numai de craciun! Era numai una, una pentru fiecare an, dar era buna, chiar daca nu o manca ea pe toata! Mai era in punga aia si o ciocolata, si ea la fel de buna, chiar daca nu toata numai pentru ea! Tot in punga, gasea si alte lucruri, gasea bucurie, gasea si putina tristete, dar ea era prea mica sa stie ce e´ aia tristete! Acum a crescut, a aflat ce e´ tristetea, nu a uitat nici bucuria! Dar punga nu i-o mai aduce nimeni, si nici tata nu mai vine! Tata a plecat, si nu mai vine deloc pe acasa! S-a dus intr-o lume mai buna! Intr-o lume fara lacrimi, fara tristete, fara ganduri, doar bucurie, bucurie si amintire! Acum ea duce punga, nu e de un leu, si nici de plastic, si are mai mult de o portocala, si nu una, mai multe ciocolati, dar nu mai e zapada! Isi sterge lacrimile si zambeste, ea cea de demult ii sare in brate, cum facea si ea pe vremuri! Amandoua deschid punga... si totusi nu mai e´ zapada!