Cred că o să-mi pierd mințile, că tot sunt rătăcite. Sunt orbul care sculptez atingerea cuvintelor ca apoi să fac portretul colorând sculptura. Cu dilema asta ne-am cunoscut. Au mai fost câteva confuzii până când, pe scările Levantului, am găsit semn de la tine. Nu destăinui lucruri care încă nu au ajuns în poveste ori sunt nepregătite, ca o naștere prematură. Nu știu cum faci cu toate piesele astea, când și unde le muți, de calul rămâne mereu în picioare lângă manechin...

Mă tot gândesc la legătura dintre întâmplările mele cu balerinii. Acel domn, și tu, care m-ai oprit să-i golesc de nisip pe tabla de șah. Pe Sainte-Catherine, cu câteva exemplare din aceeași carte, mă oprește un domn bine să mă întrebe galant de unde am balerinii roșii, dacă mă simt bine cu ei... și alte investigații de care nu-mi amintesc... Dorea să-i ofere în dar iubitei lui exact ce purtam eu... Urmarea ține numai, și numai, de Șah cu hazardul… Acum că știi de nisipul meu din buzunare, că-l port ca pe o minune, nu știi să-mi răspunzi, iar eu nu știu cum să mai fac... Rămân în drum sau în povestea care-l caută pe Remy și-n care m-am rătăcit? Sunt fericită oriunde găsesc semn de la tine… nu-ți pot spune cum am rămas cu nisipul plajei tale în toate buzunarele mele... peste tot, nisip și așteptare... așteptarea ta din gara cu deșert mi-a rămas mie... tu erai cel care și acum eu sunt cea care...

Cu plugușorul pe scara ta a rămas o promisiune? Nu voi lăsa lucrurile așa. Voi ajunge cu plugușorul, să știu ca ajung cu el în mijlocul verii. Dacă tu ai reușit să dai cu zarul fața 7, mie de ce să nu-mi iasă Yames de 6?