agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2099 .



Ce faci dragul mamei? Te cam legeni!
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [danezu ]

2008-01-14  | [This text should be read in romana]    | 



Când am început să beau, i-am zis „aspirină”.
- Ce faci dragul mamei? Te cam legeni!
- Da, am luat aspirină.
Anestezia, efectul final, este asemănător și doar o mamă tristă poate intui adevărul. Până la urmă mi-a spus direct:
- Te-ai îmbătat cu vorbe, copile! Nu miroși a pălincă.
Adevărul, ăla era.
Instructoarea de pioneri, elevă într-a zecea, își merita funcția. Reușea să ne îmbete cu frumusețea cuvintelor sale fără să reușească să spună ceva logic, inteligibil. Era drept că o sorbeam din ochi, atât era de frumoasă.
Corpul i-l bănuiam doar, sub paltonul din stofă groasă, verde, lung până mai jos de tureacurile cizmulițelor roșii.
Dar ochii, buzele, obrajii, nu și-i putea ascunde în conformitate cu indicațiile activiștilor de la comitetul raional. Ne încântau.
Grigore Burcuș s-a ușurat zâmbind tâmp, imaginându-și doar niște convorbiri și controverse pe teme estetice cu Martha. „E unguroaică, e drept, dar vorbește atât de frumos!”. Avea dreptate și nu m-am mirat.
De fapt nu mai eram pionier. Terminasem clasa a șaptea și la paisprezece ani ceața era atât de deasă, impenetrabilă, pe creierele noastre încât ne făcea plăcere să ne treacă instructoarea prin față și să ne aranjeze, ca un înger mult așteptat, cravatele roșii, triunghiulare.
Nu reușisem să învăț să-i fac nodul corect și Martha a înțeles. Mă ajuta cu răbdare „și cu anumită pasiune perversă” completa Grigore, gelos.
Când au exclus-o din organizația de tineret în anul următor, am fost singurul care am votat împotrivă. „Buruiană nocivă în lanul sănătos al organizației noastre” cum a declarat tovarășul Szilaghy, secretarul, la numărătoarea voturilor.
„Ce dacă părinții Marthei vor să plece în Israel?” i-am ripostat lui Grigore care votase „pentru”.
Mai târziu, când ne-am întâlnit pe coridoarele reci ale liceului, Martha era în ultimul an, absolvea în vara aceea și urma să plece, m-a prins de gulerul uniformei și m-a sărutat apăsat pe gură.
Acasă, seara, mama mi-a pus iar aceeași întrebare, de mamă tristă:
- Ce faci dragul mamei? Te cam legeni!

Dan David, Los Angeles, iunie-02-2007.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!