cum zgârii hârtia m-auziți?
înțelegeți nimic din scârțâitul unghiilor mele
pe cadavrele acestea de copaci
dar vă prefaceți că recunoașteți cuvintele
ca niște actori serioși care joacă într-o limbă străină
oamenii râd sau plâng în sală cu căștile-n urechi
îmi presărați înțelesurile ca pe mirodenii
după culoare miros gust
de fiecare dată vă arde cerul gurii această viață uitată-n cuptor
încercuiesc ideile cu brazde adânci
pământul acesta alb îngroapă la fel de bine
toate sentimentele se fac măști decupate strâmb
iar voi vă rătăciți în șanțurile mele fără apă în rănile mele
pe scenele mele sălbaticul și artiștii
cu dinții sfâșii cu durerile mele cu dezamăgirile mele
coșmarurile mele încrâncenările mele
fricile mele iubirile mele
fâșii fâșii cuvintele se strecoară între mine și voi poduri
suspendate
cerului i s-a făcut milă de noi om după om
hârtia moare încetul cu încetul om lângă om arde
cenușa se-ntoarce-n țărână