Privesc
Cu ochii pierduți
Către pereții reci și goi
Dar văd, de fapt dincolo de ei,
O imagine la fel de pierdută
Ca și a mea,
De parcă, în locul lor, ar fi o oglindă:
Același păr lung, poate doar puțin mai dezordonat,
Aceleași buze însetate
De flacăra ce le mistuie
Din ce în ce mai puternică,
Aceiași ochi
Triști,
Cuprinși de valul singurătății,
Așezate într-o încăpere, fără ziduri,
Fără margini,
Fără început și sfârșit,
Într-o ordine firească,
Reprodusă, parcă, după un tablou:
Un autoportret uitat undeva
Printre amintiri.