Anul IV, Nr. 898, Joi, 11 martie 2004, Ziarul INDEPENDENT

“Scriitorii tineri sunt complexați de Eminescu. De aceea îl contestă”
interviu cu Zoe Dumitrescu Bușulenga

- Doamnă academician, sunteți o personalitate a culturii românești, recunoscută în țară și străinătate. Cum v-ați caracteriza această carieră de succes?
- Nu m-am gândit niciodată. Eu n-am dat nici o importanță carierei mele. Viața mea a fost total lipsită de ambiții. Eu n-am știut ce înseamnă ambiția, și-atunci, tot ce-am făcut a fost din datorie, dragoste și mai cu seamă dintr-o obligație morală.Asistând la o demolare a valorilor culturii și istoriei românești, petrecute în răstimpul celor 50 de ani de ocupație, ca să zic așa, comunistă, mi-am zis că nu pot rămâne rece și indiferentă în fața unei astfel de situații.

-V-ați pensionat înainte de vreme. Care au fost cauzele?
-Mai aveam aproape opt, nouă ani până la pensie. Aveam 61 de ani și eram șef de catedră și membru corespondent al “Academiei Române”. În timpul unui seminar citeam monologul Clitemnestrei din opera lui Eschil. Monolog plin de profunzime și pluritate în sensuri. Cum eu eram eu plină de patos, un student spune: “Doamnă, ce ne bateți capul cu prăpădiții ăștia și vechiturile astea!?” Când am auzit, am înghețat. N-am zis nimic, am închis cartea, mi-am luat pardesiul, m-am dus la decanat și am depus cererea de pensionare. Pentru mine, valorile clasicismului sunt valorile umanismului authentic. Cine n-a trecut pe-acolo, nu se poate numi om de cultură. Ei ar fi vrut de la bun început o deschidere mai largă spre modernism. Chiar și între profesori existau opinii diverse. Mulți dintre cei tineri erau plictisiți de bătrânii ăștia: Eschil, Sofocle etc. Ca și Vianu, am dat o mare amploare antichității clasice greco-latine, apoi evului mediu și renașterii, până la baroc. De-acolo pătrundeam în romantism, neorealism, iar în pragul secolului al XX-lea mă opream și propuneam câteva direcții, deoarece Vianu spunea: “O adevărată valoare nu se afirmă decât după o sută de ani”. Deci, studenții mei m-au făcut să plec din Universitate. Asta e!

- Care este cea mai mare bucurie a vieții dumneavoastră?
- Au fost foarte multe. Am avut mari bucurii când am botezat. Am 11 fini botezați și 17 perechi cununate. Pentru munca mea am luat “Premiul Herder”, dar și multe înalte distincții oficiale italiene și românești.

- De la o vreme suntem tot mai dezamăgiți de atitudinea unora din jur. Ați avut recent o astfel de stare?
- Pagina din “Dilema” de acum câțiva ani, în ziua aniversării lui Eminescu, când a apărut o bancnotă de o mie de lei. Asta era valoarea poetului. Am crezut că fac infarct. În interiorul revistei erau numai articole de denigrare. Tinerii care scriu despre el, ori nu-l cunosc, ori sunt obsedați de superioritatea lui și sunt complexați. Este greu să-I cunoști opera. Dacă nu realizezi sinteza, orizontul gândirii lui, n-ai înțeles nimic din el.

- Cu ce gânduri ați porni la drum, dacă ați mai avea, să zicem, 35 de ani?
- M-aș apuca să fac cateheza copiilor. Să le dau educație religioasă și nu sexuală. E trist să vezi că de la o vârstă foarte fragedă copii sunt interesați mai mult de educația sexuală, cea religioasă fiind optativă în școli. Legat de acest aspect, am un vis care sper să se împlinească. Îmi doresc foarte mult unirea bisericilor: ortodoxă și catolică. Adică Bizanțul și Roma trebuie să se unească, să reziste împreună asaltelor date împotriva credinței creștine. Pentru că este clar că în momentul de față, noi ne găsim în fața unui atac, teribil mascat, venit din partea unor forțe oculte.

- Știu că nu prea vă place să vorbiți despre viața dumneavoastră particulară.
- Când mi se pun astfel de întrebări, încep să mă joc. S-a întâmplat odată să fiu întrebată câți bărbați au fost în viața mea. Redactorul respective, o domnișoară, a fost foarte bucuroasă, dar și surprinsă să afle de existența a doi bărbați: George și Mihai. Dezamăgirea a venit ulterior, când i-am spus că este vorba de George Enescu și Mihai Eminescu.

interviu realizat de Gabriel Dragnea