Tu nu te vei întoarce niciodată
ca apele tulburi ce coboară din basm,
ca primăvara asta cu gust de ploaie înceată
ce-mi tremură prin vene
pe când sub ochii mei îndoliați
un gol uriaș se deschide.

Cu degete reci
pe claviatura destinului meu
povestea miraculoasă sfârșește,
tu nu te vei întoarce niciodată
și poate, poate nici eu


și-atunci, te întreb:
de ce suntem magici?