Ceva mă apasă în acest moment, mă sufocă și-mi arată mereu cum, te iubesc îmi spun în cap, în suflet, în inimă, peste tot și-n tot, ești al meu!
Dacă ar exista ziuă mai lungă ca ziua în care aștept iubirea înseamnă că sunt eu nebună.
Dacă iubirea ar fi nimic, atunci acel nimic n-ar reprezenta vidul pentru mine, însă lucrurile stau altfel, pentru mine iubirea-i momentan necunoscută dacă se raportează la inimă frântă.
Când în zori, luna sclipitoare-mi salută chipul, n-aș vrea decât să-mi sărute buzele un dulce chip revărsat din ceruri, dintre îngerii cu ochii de cristal. Însă asta nu se va întâmpla decât atunci când voi întâlni iubirea adevărată (care să aibe grijă de mine).
Când cineva îmi arată drumul cel drept mă întreb: „De ce nu vreau să-l ascult pentru că mereu îl ocolesc?”.
Când zâmbetul meu se va stinge pentru tine, să ști că nu te mai cunosc așa cum erai înainte, te-ai schimbat în râsul meu.
Cuvinte înșiruite degeaba pe această hârtie este numit poetic, însă eu cred că-i doar o simplă descărcare a unei nebunii.