În cântec, risipa de veșminte,
garderobe albe, ițari
și fese...
Poem din lacrimile
mele bine
șoptite pe străzi
în urbea natală,
copilărie cu mâini
rupte, pantofi
roși,
deșertul uitării cu pași
veșminte
și genunchii vineți...
Roagă-te...
Împlântă securea să tacă.
Îmi plâng ochii.
Soarele, umbră să-mi facă