Iată-mă în lumea mea. Iată-mă readus pe Pământ de niste ființe tăcute, colorate, stopite cu rouă. Nu am uitat de unde am plecat, însă dacă mai rămâneam, rămâneam legată. În sfarșit acum nu mai respir. Iar Cea De Pe Partea Cealaltă îmi ține în brațe trupul inert și plânge. Ce proastă. Promitea că mă iubește, se jura pe câte în lună și in stele, însă mereu mă făcea să sufăr. Nu înțelegea de ce nu mai vroiam să respir, vroia să mă țină veșnic legat de ea, printr-un cordon ombilical care mă sugruma. Și bine făcea. Că prin el, am reușit să nu mai respir. Cât egoism din partea ei.
Lumea în care a fost până acum nu era urâtă, dar ochii mei erau stricați. Dacă aș fi găsit pe cineva care să mi-i repare, poate aș mai fi rămas o vreme, i-aș mai fi dat o șansă păpădiei pe care am ucis-o cu nesaț. Mă uit înapoi, dar vorba aceea, "pe veci pecetluitele hotare" mă inchid aici.
Nici măcar nu stiu ce fel de lume este această... "lume a mea". Mi-am imaginat-o de multe ori când eram pe Partea Cealaltă, dar se pare ca gândul meu încă nu a construit-o. Știu ce vreau. Vreau o Cetate. Vreau o păpădie. Vreau să râd. Vreau niște babe care se piaptănă. Vreau... Dar stai. Imi construiesc o lume identică celei pe care m-am zbătut atât de mult să o las în urmă. Să spunem ceva diferit: vreau pisici. Multe, multe pisici. Așa.
Mai vreau ca ploaia să cadă in picuri de diferite culori, vreau să existe spiriduși și zâne și... Preaslăvitul Sadic să fie Marele Bun. Așa.
Mai vreau ca toți cei ce mi-au smuls din inimă să nu aiba cum intra aici, dar să poată să vadă prin canalul viselor ce bine o duc eu. Să moară de dorința de a veni cu mine înapoi, dar să nu poată. Să se întoarcă roata.
Mai vreau și o chitara. Da, da, evident! O chitară. Cu corzi de diamant și cheițe de rubin. Iar norii să nu fie nori, să fie portative. Vreau ca cei care m-au alinat pe Partea cealaltă să vină cu mine. Toți, înafară de ... EA. Sau, mă rog... Poate să vină și ea, dar să tacă. Să mă lase în pace.
N-o urăsc, nu am cum. Practic, ea m-a crescut. Din cauza ei exist.
Iar acum, cea mai mare dorință a mea: vreau Păpădia... Vreau ca ea să fie din nou vie și să nu se mai ofilească niciodata! Să o țin mereu la mine, să o sărut, să ma iubească... Păpădia să capete trup. Să se contureze așa cum trebuie, așa cum Marele Sadic nu m-a lăsat niciodată să o cunosc.
E timpul meu. E lumea mea. Mai am de lucrat la ea si la mine, însă Drumul e personaj pozitiv în această povestire. De azi înainte respir în alt fel.