A fost odată ca întotdeauna și dacă nu ar fi fost desigur s-ar fi inventat, un copil grădinar care locuia într-un soare cuminte și foarte politicos.
Soarele apărea uneori, când avea el chef, printre norii pufoși care trăgeau cerul de coadă pe deasupra Þării lui elian.
Copilul nostru purta mereu în buzunarele surtucului său cafeniu un carnețel în care își nota conștiincios cuvintele care i se păreau lui mai luminoase, alerga în grădină, le ascundea bine în pământ și apoi aștepta răbdător ca ele să crească și să dea în floare.

Zgomotul lumii se întâmpla departe de grădina lui, anotimpurile tot desenau copaci uriași care dispăreau la primul semn al înserării. Copilul rămânea mereu cu un zâmbet argintiu privind puțin trist spre forfota de neînțeles pentru el a mulțimii. Oamenii treceau pe lângă el grăbiți fără să îi dea vreun semn, uneori chiar se întâmpla ca ei să râdă ușor în barbă de cumințenia soarelui cel politicos în care copilul nostru tot rostogolea un cerc aparent fără niciun rost.

Uite așa treceau zilele, copilul devenise deja un puști matur, surtucul îi rămăsese cam scurt la mâneci dar nu voia cu niciun preț să îl dea jos și nici să iasă din soarele pe care îl locuia de atâta vreme, asta și pentru că acolo își avea el grădina lui în care cultiva cu grijă și zâmbet argintiu cuvintele pe care le stropea zilnic cu o stropitoare primită în dar, chiar în ziua cea dintâi a nașterii sale, de la Bunul Dumnezeu.

Povestea mai spune că într-o zi puștiul a ajuns la marginea soarelui său atunci a privit înafară speriat, s-a gândit că îi mai trebuie un singur pas ca să treacă în lumea Oamenilor Maturi Serioși deloc Zâmbăcioși, s-a răzgândit, și-a băgat mânuțele în buzunar a fluierat de 2 ori un cânticel de vreme departe și s-a întors în grădina lui. Acolo s-a întâlnit cu elian care îl aștepta și îl privea oarecum cu mirare întrebătoare. Au mâncat cireșe, au râs și au scris poezii până când lumea a îmbătrânit, s-a plictisit și s-a făcut de poveste.

Uneori dacă ești atent poți să vezi doi prieteni mici care stau în soare și râd, ei țin strâns lumea în brațele lor de parcă lumea nu ar fi decât un balon colorat numai bun de spart.


Și am încălecat pe un cal înaripat
am zâmbit și ți-am urat:
La mulți ani, Doru Emanuel Iconar!


azi, 30 mai 2008, cu 3 zile înainte de ziua ta de naștere(doar trăim într-o poveste)

elian


ascultă povestea pentru Doruleț în lectura autoarei